|
|
Am avut un vis frumos ...aşa si-a început Freddie Mercury cîntecul despre Barcelona în 1992 la startul Jocurilor Olimpice de Vară. A fost rîndul meu să murmur gînduri similare în primăvara asta după mulţi ani de dorinţe de a vizita oraşul cu o arhitectură miraculoasă. In final, marile avantaje ale zborurilor cu cost redus şi a rezervărilor de apartamente prin Internet la preţuri rezonabile ne-au catapultat pe noi şi o familie de buni prieteni la Barcelona.
Barcelona are o vitalitate vibrantă, specifică marilor oraşe turistice. Locurile publice, bulevardul Rambla, străzile înguste ale oraşului vechi, pieţele, sunt locul unui spectacol continuu, unde pietonii devin spectatori şi actori, si scena e strada. Aici găseşti ghitarişti cîntînd Sirtaki, cîntareţi la ocarina din Argentina, instrumentişti la ţambal cu muzică din întreaga lume, inclusiv din Romania; artişti plastici care pictează şi îşi expun creaţiile pe strada, sau iţi fac portretul sau caricatura; jongleri; dansatori de break dance; oameni îmbrăcaţi ca statui umane în poziţii imobile; acrobaţi; standuri de flori. Un păpuşar manevra o păpuşică in formă de schelet imitînd pe muzică de rock mişcarile sacadate şi rapide ale unui cîntareţ in faţa unui microfon. In fiecare duminică în faţa Catedralei o formatie cînta Sardana, melodia dansului tipic pentru Catalonia, si oamenii încep să danseze, formînd în piaţă multe cercuri mişcîndu-se la unison. Pe Rambla am văzut o procesiune religioasă, un car alegoric cu statuia lui Cristos înaintînd încet în mulţime, însoţit de o formaţie de suflatori. Strada explodează de viaţă, spre deliciul turiştilor şi a localnicilor. Afişarea publică a bucuriei poate fi parţial pentru turişti, dar cred mai mult că se datorează aerului de Mediterană şi sîngelui latin. Actorii fac un spectacol de foarte buna calitate, pentru mici contribuţii voluntare, dar banii nu sunt niciodată ceruţi. Şi poliţia nu intervine. Doar de două ori am văzut femei cerşind, şi şi atunci pe furiş, semn clar ca nu vroiau necazuri cu poliţia.
Intregul oraş e plin de locuri minunate, cu clădiri vechi şi noi. Să încerci să le vezi pe toate, să poţi să admiri frumuseţea fiecărei clădiri frumoase e prea mult pentru un turist normal. Singurul lucru pe care poţi să speri să-l obţii e să te plimbi şi să te bucuri de frumuseţea care te înconjoară. Iar munca de construcţie nu încetează niciodată. Cerul întregului oraş e plin de macarale, parcă toate străzile se reconstruiesc şi se renovează, un efort financiar si uman uriaş. Există o persoană a cărei soartă e legată definitoriu de Barcelona, Gaudi, marele arhitect. Creaţiile lui sunt inspirate de natura: copaci, stînci, conuri de pin, scoici, schelete de peşte, valurile mării, etc. Liniile drepte sunt complet evitate, totul e rotunjit, curbat, are un volum, curge de la o linie la alta. O scară interioară urmează ritmul natural a unei păstăi; spaţiul din jurul unui şemineu e un alcov, o mica peşteră în care te poţi ascunde ca să asculţi trosnetul lemnelor ce ard; coşurile de pe acoperiş sunt ca nişte extratereştri purtînd coifuri din Războiul Stelelor. Clădirile lui dau impresia de basm, par aproape castele făcute din turtă dulce. Una din capodoperele lui, La Pedrona, un bloc de locuinţe, a fost construit cu intenţia de a fi închiriat. Economic a fost o nereuşită, nimeni nu vroia să se mute într-un apartament cu pereţi rotunjiţi, unde nu puteai pune mobilă normală cu forme dreptunghiulare.
O altă capodoperă a lui, parcul Guell, a fost punctul central al unui alt proiect imobiliar ambiţios pentru case de lux. Din nefericire la timpul respectiv nu au fost mulţi amatori să cumpere şi doar două case au fost construite in final. Evident ca azi o astfel de casă, dacă ar fi disponibilă, ar fi doar pentru miliardari. Cînd te plimbi pe aleile parcului aştepti să vezi la orice cotitură o zînă sau un spiriduş, atît de mult eşti transpus într-o lume a imaginarului.
Incoronarea carierei lui Gaudi e catedrala Sagrada Familia. Nu a fost terminată pină la sfîrşitul vieţii lui Gaudi şi probabil nu va fi terminată pînă în 2020. Intreaga zonă e împînzită cu macarale ce se mişcă continuu. Turnurile semeţe ale catedralei si coloanele cu forme de ramuri de copac nu îţi pot transmite senzaţia de realizare de excepţie decît atunci cînd eşti în faţa lor şi le vezi cu proprii tăi ochi. Intr-o zi cu soare razele trec prin vitralii şi dau o aparenţă suprarealistă coroanei de ramuri de copac ce se întind pînă la acoperiş. Mîncarea în Barcelona e foarte bună, şi am fost foarte încintat să găsesc peste tot produse ale mării. Oraşul e plin de restaurante de tot soiul, dar daca aveţi ocazia, duceţi-vă în locuri unde mănîncă localnici. Cum le poţi recunoaşte? Nu sunt plasate pe rutele spre atracţiile turistice principale, nu sunt foarte simandicoase, probabil personalul nu vorbeşte limbi străine, dar mîncarea lor are gust. Un exemplu e Restaurante Kit, Travesera de Dalt, 24, tel 2 37 01 47, nu departe de parcul Guell. Specialitatea naţională, paella, nu m-a impresionat foarte tare, orez la care se adaugă legume sau peşte sau creveţi. Nu pierdeţi jamon, şunca spaniolă. Dacă vreţi întradevăr să vedeţi o selecţie bogată de alimente, duceţi-vă la La Boqueria (din bulevardul Rambla), piaţa principală a oraşului unde găseşti orice imaginabil, fructe, legume, carne, produse marine, cu toată aglomeraţia pitorească a vînzătorilor şi cumparatorilor. Si aici in piaţă vă puteţi opri la un bar deschis spre piaţă în care prînzul e sigur preparat din produse proaspete.
In Barcelona există o specialitate, tapas, de care am citit si eram foarte curios să gust. Intr-un bar vechi, Con Codina (str.Bonavista, nu departe de piaţa Juan Carles), ce aparţine aceleiaşi familie de 3 generaţii, am fost serviţi cu tapas de către un domn distins în vîrsă, proprietarul, care ocupa şi toate celelalte funcţii de pe statul de plată. Tapas nu e propriuzis o mîncare, ci un aperitiv. Porţiile sunt mici, o muşcătură, şi sunt acre, sau sărate sau iuţi. Rolul principal e sa-ţi crească dorinţa de aţi stinge setea şi să bei mai mult, nu să te hrănească. Vinurile locale sunt foarte bune, şi sangria, un amestec de vin roşu cu suc de fructe, turnat peste felii de portocală sau căpşuni, e foarte gustos. Pe de altă parte, apa de la robinet e un pic sărată şi nu se poate folosi nici pentru cafea sau ceai, gustul e foarte neplăcut. Transportul în Barcelona a fost o surpriză plăcută. Mă aşteptam la o organizare relaxată, cu întîrzieri considerate ca parte din viaţă. In realitate autobuzele şi metroul sunt foarte sigure si curate. In oraş nu ar putea exista un mijloc de transport mai bun, şi garniturile de metrou vin foarte des. Dacă vii cu avionul ţi se pune la dispoziţie un tren gratis, da, un tren gratis, care te duce la o linie de metro. O opţiune disponibilă pentru turişti e să cumperi un bilet pe mai multe zile pentru toată Barcelona, care îţi dă şi discounturi la muzee. Trebuie însă să ţineţi minte de unde aţi cumpărat biletul; al meu s-a defectat şi doar în locul de unde l-am cumpărat a putut să fie înlocuit. Intotdeauna am crezut ca spaniola e uşor de învăţat pentru un roman, în fond amîndouă limbile sunt latine. Am vrut să învăţ spaniola într-o lună şi foarte cinstit trebuie să recunosc că ... n-am prea reuşit. Dacă aveţi aceeaşi idee cînd mergeţi la Barcelona, nu vă străduiţi prea tare; limba acestei părţi a Spaniei, Catalonia, e catalun. Diferenţele dintre spaniolă şi catalun sunt importante, sunt de fapt două limbi diferite. Dacă încercaţi engleza sau franceza sau germana pe stradă, şansele sunt mici să vă faceţi înţeles, ceea ce a fost puţin surprinzător. O vizită la Barcelona nu e o călătorie, ci o încîntare, şi am făcut tone de fotografii. Cînd m-am uitat peste ele ca să fac o selecţie, am suferit la toate; fiecare fotografie dată la o parte înseamnă o experienţă netransmisă. Dar dacă Oficiul de Turism din Barcelona ar vrea să le cumpere, aş face ceva bani. Cu banii aceştia aş putea cumpăra ceva ce sigur mi-ar face plăcere, o vizită la Barcelona. Timisoara April 1st, 2008 |
